Iesi din satul alb si vino sa vedem ca de pe plaja
Cum, latindu-si unduirea, urca unduind pamantul,
Largul ocean pacific ce-si incremeni avantul.
Suflete, priveste bine si de-acuma tine straja,
Caci coboara inserarea si ne bate-n fata vantul.
Ritmic, lanuri nesfarsite miscand valul lor de spice,
Il pornesc din capul zarii ca sa-l franga-n cap de sat;
Il izbesc de-un dig de crida, indarjit si indesat;
Il resfira printre case, ce se-ncearca sa-l despice,
Si-n ograzi imbalarite, strabatand, l-au revarsat.
Ca un far de piatra, turnul, darz biserica-si ridica.
Clopotul de seara-i paznic vesnic trist si vesnic treaz
O cireada razletita la pasune pe islaz,
Pare-un stol de pasari albe ce se lasa fara frica
In furtuni, pe pieptul verde al inaltului talaz.
De praf alb umflandu-si panza pe albastrul departarii
Navigheaza sarabane: repezi luntri de pescar,
Si in urma fuge drumul, ca o partie de var
Peste valuri, spre cosare potmolite-n largul tarii,
Ca vapoare parasite de demult de marinar.
Si pareati in miezul serii, ce conturul va-necase,
Voi, inalte ierbi cosite, voi, sulfine mici, si voi,
Flori de camp neadunate si culcate in trifoi:
Alge verzi si anemone palide si lungi sargase,
Insirate pe nisipuri de-al refluxului sivoi.
Dar tarani, cu grebla-n mana, adunara goemonul,
Lang-o mare de fanete, pe un tarm inchipuit.
Si un clopot, de departe, de vecernii a vuit,
Si din port in port pluteste si se inmulteste zvonul,
Si treptat, din unda-n unda cantecul s-a mantuit.
Se-nnopteaza si campia isi ascunde oceanul
Suflete, ce-n scoica noptii esti bolnavul margarit,
Pentru pamantene drumuri orice suflet e oprit,
Dar priveste cu nesatiu, de o data, la limanul
Oceanului ce-acuma transparenta si-a marit.
Fara valuri, fara maluri si cu luciu de fosfor,
Peste tine isi bolteste limpezimea ideala
Marea cea adevarata, nalucita si reala,
Unde trupul nu mai este pentru visuri necrofor,
Unde inima nu minte, unde dorul nu inseala.
Liniste desavarsita Cu lumina ei verzuie
Palpaie in farul umbrei, pe un tarm divin, o stea
Si desfasurandu-si panza, norul, nemaivrand sa stea,
In chip falnic de galera spre tarii incet se suie
Dar galera se scufunda si ramane numai ea.
Suflete, te pregateste, vantul serii bate inca
Ce corabii ne vor duce, vis si trup, la Dumnezeu?
Clopotul de seara suna de plecare si mereu
Faruri noi se-aprind in stele pe un tarm de crez si stanca,
Pe un tarm la care poate n-o s-ajungi nici tu, nici eu.
|
