Nu mai vorbi, nu rade, nu te gandi, nu plange,
Nu mai visa zadarnic: e prea tarziu acum.
Nu vezi ce toamna trista? Cu pete mari de sange
Se iroseste frunza pornita-n zbor pe drum.
Prin codrul de carbune pluteste-al iernii fum —
Nu mai vorbi, nu rade, nu te gandi, nu plange.
Cu fata ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tampla din Varatic, din vremuri legendare,
O sfanta-i zugravita de un necunoscut.
Icoana tainuita ce farmec straniu are!
Tacut o sterge veacul, dar tot mai blanda pare
Cu fata ei asemeni iubirii ce-a trecut.
|