Las povarnisul viei sa cada-n praf de soare,
Si-ntr-un tunel de frunze umbrite brusc patrund.
Atat de dreapta fuge cararea pana-n fund
Ca vad, ca prin ocheanul intors de-o vrajitoare,
Casutele razlete din satul Izvorani
— Mici capre catarate pe-o rapa de lumina
Prin nuci proptiti ca-n bata stramba lor tulpina,
Sub sarica frunzoasa de garboviti ciobani —
Si — aratari din tara, in stampe japoneze —
Ca o furnica neagra ce-mpinge albu-i ou,
O fata cum zoreste, greu de urnit, un bou,
Nemaiputand pe coasta cireada s-o urmeze.
Pe cand din zarea serii ca namile, cu rost
Rasar, ranind amurgul ceresc cu cornul fruntii,
Pe rand: albastri, vineti, de aur verde — muntii
Pazind de-acolo basmul copilului ce-am fost.
|