Mesteacanii, in vant, pe dealuri bat matanii
La troita cu nori de aur invechit —
Poteca i-a lasat pe marginea poenii
Si impletind lumini da fuga pan’ la schit.
Egumenul batran de pe pridvor priveste
La apele din stanci scapand argintul viu,
La turma, sus pe plai, ce iarba-n flacari paste,
La omul, in amurg, pornit la drum tarziu.
Clopotnita de lemn pandeste peste curpeni
Si clopotele vechi inalta glasuri mari
Sa cheme prin paduri, cu sufletul in cumpeni,
Pe calatorul stand la crucea din hotar
Dar drumul povarnit, la vale duce umbra
Cand, palcuri, mieii albi pe culmi mai duc zapezi —
De-acum e fosnet lung ce-a fost sclipiri de unda,
De-acum tu simti adanc ce nu mai poti sa vezi.
|