Pe curtea manastirii imi deschid,
Ca peste visul sufletului, geamul.
Tacerea e de piatra: un molid
Si-a-ncremenit in luna plina ramul.
Biserica de barne s-a-nchinat
La steaua cea dintai, ca la icoana.
Un inger ca un nor indepartat,
Proptit de munti se roaga alb in strana.
Ce-i om s-a stins — ce-i sunet a murit
Traieste numai schitul si copacul.
Tacerea cerului a tintuit
Cu stele grele de otel capacul
Dar clar o picatura a cazut,
Spargand oglinda timpului in doua —
Si-ascult in piept si-aud in schitul mut
Margaritarele cum ploua.
E toaca ta! A inceput sa bata
Sub cer, prelung, cu inima deodata.
|