Toamna la miorcani

O batrana-mi toarce firul zilelor de pe fuior;
Prima lacrima se-noada trainic langa cea din urma
Si pastori, iesiti din vreme, catre staul duc o turma
De oi albe ca si norii unui cer ingandurat.
Cine m-a legat de mine, de mosie si de sat?
Toamna-amara, toamna dulce pentru cine te-ntelege,
Pentru cine stie gandul ce-a sortit sa se dezlege
Frunza galbena si coapta ca un rod cules de vant,
Toamna, care legi prin moarte cerurile de pamant,
Si sub foaia vestejita pregatesti o primavara,
Toamna dulce ca iubirea, ca iubirea de amara,
Fie-ti mila de faptura mea de om, si fa sa fiu
— Pe sub nuci, langa femeie, langa fata, langa fiu,
In gradina aurita de lumina si de frunza —
Rodu-n care o dulceata inteleapta sa se-ascunza.
Poate-un om atunci sa vina sa-mi culeaga cate-un vers
Cum din prun culegi o pruna fara-a te opri din mers,
Insetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,
O sa-i para — cine stie — mai putin amara sarea
Lacrimelor sale-n drumul de dureri si dor ascuns
Binecuvantarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.