nor pamintos in jurul muntelui alb
Arheul meu sta-n crestet si tace.
timp masurat de nervura scurgindu-se-n git
Mar digerat ne-nghitit.
Ridicat pina in dreptul gaurilor din fata,
trece desertul din virfuri de suliti.
Poate cintecul acestui gugustiuc din piatra ponce
este Semnul, poate in pieptul lui ultimul novice
invata spre seara cind trec strins ca un parasolar,
cind se lungesc umbrele fotografiilor alegorizind totul.
Sta-n crestet si tace dupa ce scrisese pe zid:
INIMA MEA CA O GRECIE ZDRENTUITA
INTR-O MARE DE SINGE
cit de mici ar fi literele
Am inceput surzenia clipei presarata cu
noua Echouri
Am inceput sa amortesc pe aceste crengi ale
Verbului
tinind cerul deasupra
doar amintindu-ti nu mai poti fi de fata
parca se terminase totul de mult parca ma priveam de afara locuind intr-o expozitie de mobila parca spuneam taunului am fost om, ehei, si-am invatat trei lucruri - Foloseste mirosul e ultima receptare E marea aratare a theoriei E calea intelesului urcind deasupra muntelui Ararat -
2
Odata credeam ca se va indrepta dupa cer pamintul acesta rotund Odata o pasare aducea oul in care ea insasi in embrion. Odata uitam stelele mincate printre trestii. Printr-un cristal de sare lasat de oceanul ridicat pe varfuri, un val ce s-a spart de propria culme.
Acum casca ochii si gusta dezgustul
Stringe-te, stringe-te
larga, concentrica lance
oarba alice in tara minunilor
Harta a cerului decolorata de-un bec.
|