Sunt jucarii si-ti pare: putin s-a cheltuit.
Caci una-i sa te uiti la lemnul necioplit
Si alta-i, cand din lemn in fata ta apare
Materia-nchipuirii, a doua ei splendoare.
O, mestere, ca tine, de aceea te-nteleg,
Din scoarta aspra-a limbii-nchipuiri aleg,
Ca-n povestea noastra de oameni si artisti,
Ramanem cei mai singuri si, poate,
cei mai tristi.
Sa bem un vin, caci vinul la fel aleasa arta
E ca nesomnul noptii, un ascutis de dalta.
La dracu indoiala, masura, gustul, slava,
Tu pune-n lemn vulcanul,
ce-n tine-si arde lava.
A tale jucarii, ca si-ale mele randuri,
Cu viata lor de lemn, cu zborul lor de ganduri,
La judecata lumii, punandu-si universul,
Vor fi alese ele, nu tu vei fi alesul.
Caci arta-i anonima la marea ei distanta
De noi, de viata noastra, de speranta
O, mestere, vor fi si-n urma ta ca tine,
Mai tare lemnul zilei, cioplit de ei mai bine
|