Usa sta inchisa, iar mama la covata
Batea cu pumnul r ufa sa fie mai curata,
Si-ntindea pe iarba panzele la soare,
Tesute la razboaie si toarse la fuioare.
Si-nalbea si ea cu chipul intre patimi,
In zambete oprite ce le zambea pe lacrimi,
Si zile-n sir si nopti ea culegea cu gandul
Asupra noastr-un stanjen ce-acopera pamantul.
Cand seara ne-aduna la pasnica fiertura,
Peste o zi de munca cu foamea pe la gura,
Ea ne privea cu teama, ne chibzuia in timp,
De parca mangaia uscate f lori de camp.
De hrana s-atingea usor ca o albina
La masa in genunchi din paine sa ramana
Si pentru-a doua zi, si pentr u alte dati,
Caci vremea o vedea ca painea in bucati.
De la casa noastra in dr um spre raza lunii
Erau mai multi ca noi, destui in asta lume,
Dar gardu-mprejmuia si-nsingura nuiaua,
Si ne sorbea tacerea, de sus, in cer uri, steaua.
Cand adormeam pe patul de scandura scortoasa
Ce strabatea cu ciotul si se-nfigea in oasa,
In ochi atunci porneau inghesuite vise
Sa ne repete traiul sub pleoapele inchise.
Ca o lumina mama, sorbita de-ntuneric,
Mai lumina cu ochii, cu chipul ei cucernic,
Ea isi privea feciorul, ea isi gandea barbatul:
In lume e razboi si se rareste satul.
Apoi, in zori de ziua, pe la-nceput de soare,
Porneam la drum de camp cu tarna pe picioare,
Si cantaream pamantul, si-l masuram cu sapa
Pe un cantar sta setea, pe alt cantar sta apa.
Aceeasi ea atunci, pe-o-ntreaga zi de vara
Mai mica si mai slaba alaturi de povara,
Lupta cu bur uiana si curata pamantul,
Ca omu-nseninat ce-si ingrijeste gandul.
Ce pret avea ogorul? Ce sens avea prasitul?
Ca nasterea, la fel. La fel ca nesfarsitul.
Din cate-s grele-n lume si grele se destrama
Ea le purta pe toate in ochii ei de mama.
In scur tele popasuri cu fr untea pe tarana,
In umbra cea subtire ce-o are o tulpina,
Parea o planta mica, ce-o legana usor
Peste odihna scurta vantul in ogor.
Pe pleoapa ei inchisa ce n-o lua hodina,
Mai multe ganduri treze isi rataceau lumina
Ea isi vedea fecior ul, ea isi gandea barbatul:
Era razboi in lume si se rarise satul.
Acel peisaj de vara ce-aluneca pe floare,
Ingandurat si el de-a ei ingandurare,
Avea culori mai multe ce oboseau spre sara,
Si-o aduceau pe mama intr-un destin cu tara.
Inchis la orizont de-nchipuiri fugare,
Pe-o albie vazduhul curgea in depar tare
Si mana cu el suflarea gurii noastre,
Incalzind asupra pasunile albastre.
Era in r uga toata si-n genunchi, pe lut,
Si-ndraznea cu vorba la cel necunoscut
Ea se r uga: fecior ul. Ea se ruga: barbatul
Era razboi in lume si se rarise satul.
