L-a navodit napasta.
Bolea de zgarci in lumea asta,
zgarcit cu firea, bietul.
El socotea ce pune-n gura,
cate linguri de fiertura,
ca nu-i degeaba ciorba.
Oaspeti n-a avut nicicand,
ca-un oaspe poate fi flamand,
dar asta-i cheltuiala.
Dintr-un piron facea problema
si discuta pe-aceasta tema
cu-ntregul neam al lui.
Un lemn si-acela il zgarcea,
la foc in soba de-l punea,
ca-i cald si far de foc in casa .
Iar fanul ce-l dadea la vite
l-ar fi mancat el inainte
de a-l da asa frunzos.
Pe iarba ce-i crestea-n ograda,
o frunza toamna ca sa cada
nu permitea naturii.
Avea copii, avea vreo cinci,
imbolnaviti de-acelasi zgarci,
ii chinuia zgarcitul.
Caldura verii o prindea,
cu cosu-n tinda o cara,
ca-i multa si pe gratis.
Bea apa la izvoare, rece,
voind cu gura sa le sece,
setos cu valu-n burta.
El si-a zgarcit intai nevasta;
zgarcindu-se in lumea asta
si lui sosindu-i ceasul.
Dar moartea care l-a luat,
si ea zgarcita s-a-ntamplat,
cumplita si cu chinuri.
Se umplu de mila satul
numai zgarciuri raposatul,
si cinci copii plangand zgarcit.
|