I
Au rasunat in piept cantarile dintai
Cu melci si stanjeni, si pasi ce lumineaza
Muzici curgatoare printre cantarile dintai
E-un timbru nesfarsit, pe veci cui i se canta:
Pomi inf loriti cu pasari si paini-copilarii
Au rasunat in piept cantarile dintai:
Paduri de-ndragostiti, albine-n stupi ceresti
Si bucuroase ierbi cu ochi copilaresti
E un timbr u nesfarsit, pe veci cui i se canta
Au rasunat in piept cantarile dintai
II
Sfarseste primavara c-un inceput de toamna,
Si timpul rascroit incepe intr-o roua,
De parca ingheta si iata, vad cum ploua
Sfarseste primavara c-un inceput de toamna
Dar nici macar sa-nsemn ce-anume se petrece,
Vroiam un flutur alb sa-l prind prin flori, zburand,
Dar m-am vazut pe mine in zbor calatorind,
Si nici macar sa-nsemn ce-anume se petrece
Sfarseste primavara c-un inceput de toamna
III
Aici i-atata iarba si mai miroase-a minta,
Mai sunt indragostiti de-aceste plete moi,
Ca-ncep sa-nvat iubirea la fr unza de trifoi
Aici i-atata iarba si mai miroase-a minta
Aici i-atata viata si se arata-n munti,
C-aud cantari de veci si vesnicii adanci,
Si-ncep a ma-nchina la fluturi si la stanci
Aici i-atata viata si se arata-n munti.
Aici i-atata iarba si mai miroase-a minta
IV
Si-s campuri de cartofi,
si-aud in cuiburi voci,
Si nu-nteleg nimic din asta limba veche,
Dar m-am decis s-apropii Pamantul de ureche
Si-s campuri de cartofi,
si-aud in cuiburi voci
Cu-atata e destinul, ca naste, reinvie
O arta a secundei de a spori un veac,
Raman indurerat, secundele cand tac
Cu-atata e destinul, ca naste, reinvie
Si-s campuri de cartofi,
si-aud in cuiburi voci
V
In noaptea asta scurta ai colindat o lume,
Ai studiat oceane cu marinari car unti,
Ai ratacit prin cosmos cu talpile pe munti
In noaptea asta scurta ai colindat o lume
De-ar fi sa te intreb ce ti-a ramas mai scump,
Eu stiu ca mi-ai raspunde: Cosasii de pe ses,
Ca-s brazde moi de iarba si gandul unui vers
De-ar fi sa te intreb, ce ti-a ramas mai scump,
In noaptea asta scurta colindand o lume
VI
Prasesc in camp femei un stol de randunele,
Ori rascolesc tarana si racoresc copii,
Ce sug la pieptul lor cu buze de campii?
Prasesc in camp femei un stol de randunele
Si-i vazduhul matern, si tot ma striga mama,
Da-i leaganul adanc si eu n-o mai aud.
Incaruntind copilul, pamantu-i mai car unt,
Si vazduhul matern, si-i tot strigat de mama
Prasind in camp femei un stol de randunele
VII
E ceasul priitor si canta-un cor de broaste,
Iar luna ma cuprinde cu bratu-i de fecioara
Aici i-atata viata, aici i-atata vara
Si-i ceasul priitor, si canta-un cor de broaste
Si nu mai stiu ce-i somnul, si daca mai exista,
Muntii intra-n ape cu noaptea sa se scalde,
Doar ei nu poposesc prin tarile mai calde,
Nici nu mai stiu ce-i somnul si daca mai exista
Si-i ceasul priitor, si canta-un cor de broaste
VIII
Dar casele din munti sunt parca mai inalte
Si pline de paduri, si au ferestre-n stanci,
Si-i la fel ecoul de razi in ele, plangi
Dar casele din munti sunt parca mai inalte
Ici usa se deschide cu ploaie si cu vant
Visarii pe poteci, vitezelor de munte,
La tot ce printre veacuri traieste doar secunde,
Ici usa se deschide cu ploaie si cu vant
Dar casele din munti sunt parca mai inalte
IX
Imprejmuit de ploi, ma striga mii de voci.
Vin izbitor de clare spre departari mai scurte,
Se rup, se trec in timp, dar nu mai par trecute
Imprejmuit de ploi, ma striga mii de voci
O, totu-i ca-nainte, da-i alta feeria,
Alte-mpaciuiri dau tinta la o parte,
Iar lumea sta vrajita de-adancul tom de carte
O, totu-i ca-nainte, da-i alta feeria
Durerile acum isi iau costum de gala,
Mai multa si mai darza e viata intr-o boala,
Si-i mai usor eter ul, iar spatiul mai stabil,
Copilarii aceleasi, cuprind un alt copil
Imprejmuit de ploi, strigat de mii de voci
XI
Sa ai in trup durerea, sa stii ca nu mai trece,
Ca ploaia n-o mai spala, suvoiul n-o mai mana,
Asemeni unui lut tesut de radacina
Sa ai in trup durerea, sa stii ca nu mai trece
Sa fii de-a-ntregul facla,
sa stii ca nu te stingi,
Cu pieptu-mbarbatat intr-un cutremur bland,
Acelasi tu ramas, pe veci o raza-n noapte,
Cu glasu-ntregii vieti strigat pe pat de moarte
Sa ai in trup durerea, sa stii ca nu mai trece
XII
E ceasul plin de tine, nimic nu-i nascocit:
Nici salcia, nici apele, nici ochii mei de ierbi,
Cad ramuri peste frunte prin goanele de cerbi
E ceasul plin de tine, nimic nu-i nascocit
Abia ca te cuprinde sufletul si mintea!
Un vesnic vertical cu muchiile marete,
Sfarsituri reincep c-o noua tinerete
Abia ca te cuprinde sufletul si mintea
Paraie duc cu ele materii de statui
Si, coborand o stanca, de fapt, un munte sui
Abia ca te cuprinde sufletul si mintea
E ceasul plin de tine, nimic nu-i nascocit
XIII
Orele se sparg ca gheata pe sub pasi,
Pline de cununi gradinile-nfloresc,
Batranii langa tineri la fel copilaresc
Orele se sparg, ca gheata pe sub pasi
Iar bucuria vesnica te ia de subsuori,
Aluneci nevazut pe-un moale capatai,
Si ratacesti asa, visand copilarii,
Iar bucuria vesnica te ia de subsuori,
Si urci in primavara pe plauri calatori
XIV
Un soare undular si revarsat in brazde
A mur uit fanatul cu rosii calorii,
Ochi blanzi si obositi privesc sub palarii
Si-adanc intrepatrund acest sfarsit de zi
Un soare undular si revarsat in brazde
O, nu-i nici o icoana, dar simt ca-ngenunchez
In fata demnei ierbi cu tr upul secerat
O viata s-a prelins, in alta-a picurat
O, nu-i nici o icoana, dar simt ca-ngenunchez
In fata-acestor ochi sub arse palarii
Prin soarele topit in rosii calorii
O, nu-i nici o icoana, dar simt ca-ngenunchez
Un soare undular si revarsat in brazde
XV
E-un cer de teracota, nu pot pricepe clipa
Aluneca privirea in valuri strangulate,
C-un varf de ac sa spargi,
nici varful n-o strabate
E-un cer de teracota, nu pot pricepe clipa
Atata se intampla: ingemanari de ape,
Ce vor porni indata in revarsari nebune
C-un clocot de sageti tacerea sa razbune
Atata se intampla: ingemanari de ape
E-un cer de teracota, nu pot pricepe clipa
XVI
Cu prelungite ploi duc zilele prelungi,
Acelasi sta modelul, culorile se schimba,
Doi batrani sfatosi intr-o hutula limba
Imi tot destainuiesc legendele de-aici
Cu prelungite ploi duc zilele prelungi
Din cand in cand masini, astmatic gafaind,
Imi amintesc de-orase, spoite-n straluciri,
Dar sunt acum uitatul fara de-amintiri
Si-ncep iubire noua cu blanda romanita,
Si-n loc de lautari imi canta o penita
La coardele de ploi intinse-n saptamani,
Unde petrec in sfaturi cu hutani batrani,
Cu prelungite ploi duc zilele prelungi
XVII
E-o randunea cu alb si negr u pe aripa.
Poemul ei in zbor ma-ndeamna sa iubesc.
Cum sa ma duc de-acasa, o zi cum sa lipsesc?
E-o randunea cu alb si negru pe aripa
Nu-mi pot inchipui poemul ne-ncheiat
Am cantece atatea ca sa le cant pe toate,
Tu, randunea, sa-mi duci lumina mai depar te
Nu-mi pot inchipui poemul ne-ncheiat
E-o randunea cu alb si negru pe aripa
XVIII
In casa cu bunici, in casa cu povesti
Feti mandri si craiese la mucul tremurand,
Caminul cel mai cald si focul cel mai bland,
Si-un dulce somn cu lene de pisici
In casa cu bunici, in casa cu povesti
Lumina unui var in ochi s-a scuturat,
Dar geaba am mai plans si geaba am mai chemat
Piticii cei de zahar sa stea pe la feresti
In casa cu povesti, in casa cu bunici
Odihnitoare trec aducerile-aminte,
Ca niste ape tulburi ce mana inainte
Nisipul de sub bolti cu pui de randunici
XIX
Vite pasc si tot miroase flori,
Si laptele-ndulcesc in iarba cea amara,
Si-i limpede acest peisaj de vara
Vite pasc si tot miroase flori
M-apropii si le mangai, caci am crescut cu ele
Si le iubesc suflarea, privirile stapane,
Si pentru mine luna-i un calcai de paine
M-apropii si le mangai, caci am crescut cu ele
Si ma rog de iarba, si ma rog de vita,
Parca-as vrea sa fiu copil inca o data,
Asupra fruntii luna prin noapte ma mai cata
Pe langa-atatea stele si viata mea visata
Ma mai rog de iarba, ma mai rog de vita,
Si vite pasc si tot miroase flori
XX
In satul cu biserici din preajma de Carpati,
Imbujorate Eve r up fructe prin gradini,
La sanii lor de mere te lacomi si te-nspini
In satul cu biserici din preajma de Carpati
Iar vorbele pe-aici te-ncarca legendar
Cu taine insirate pe niste linii frante.
Biserici si femei privesc la fel de sfinte,
Cu taine insirate pe niste linii frante.
Barbatii incruntati, dar buni si credinciosi,
Se-nchina ca-n altar la sanii lor frumosi,
Iar vorbele pe-aici te-ncarca legendar
In satul cu biserici din preajma de Carpati
XXI
Tu, iarba, scumpa mea, pe unde-ai ratacit?
Am maturat omaturi si te-am strigat mereu,
Ca omul cu pedeapsa pentr u cuvantul sau
Tu, iarba, scumpa mea, pe unde-ai ratacit?
Nu mai pleca nu ninge ,
cu pieptul te acopar,
Vom creste verzi, fragili,
vom indemna pamantul
Cu pr unci inaripati, ce-o sa-i dezmierde vantul,
Nu mai pleca nu ninge , cu pieptul te acopar
Tu, iarba, scumpa mea, pe unde-ai ratacit
XXII
Trec in stol cocoare pe-un dr um triunghiular,
Cer ul s-a umplut de cuiburi parasite.
O, viata mea, tu esti? Mi-i sete si fierbinte
Trec in stol cocoare pe-un dr um triunghiular
Si-i vazduhul nomad prin unghi de oboseala,
Si stelele de fragi cu dulci inchipuiri.
O, viata mea, tu esti? Ce albe unduiri!
Si vazduhu-i nomad prin unghi de oboseala,
Si trec in stol cocoare pe-un drum triunghiular
XXIII
Se r up din ochi imagini spre sud,
spre maci de foc,
Aici e-un soare lent si-un nesfarsit cu in,
Ocean cu nici un port la geamul unui spin
Se r up din ochi imagini spre sud,
spre maci de foc
Prietenii acum, prin fum galagios,
Imi zamislesc istorii fantome cu femei,
Si un pahar cu vin, ce il cinstesc tot ei;
Prietenii acum, prin fum galagios,
Vorbesc de intristatul ori straniu, ori natang,
Si-apoi cu totii rad, cu totii tac sau plang;
Prietenii acum, prin fum galagios,
Fac sudul mai fr umos, iar macii mai aprinsi
Aici e-un soare lent si-un nesfarsit cu in,
Ocean cu nici un port la geamul unui spin
