Simion

Ca Simion Buzatu, el nu lua cu graba
Oleaca mai incet, e poate mai degeaba.
Stia la carti valetul si tragerea la bila,
Si mesteca in gura o vorba neostila,
La pasti juca pe oua, iar toamna pe cartofi,
Intaiu-n satul nostr u el a-ncaltat pantofi.
Era umblat prin lume si-i chibzuia statura,
Stia cum vinde bratul, stia cum vinde gura,
Dar se-ntorcea acasa cu pacura si sare,
In taina sa desarte ce-a pus prin buzunare.
El nu spunea sa spuna, asa-i vorbea ursita.
Cernea mereu cuvantul si talcul lui cu sita,
Caci in tacere limba da ochiului sa vada
Pe cine il momeste si cu ce fel de nada.
Agonisea Buzatu hartii fara valoare,
Le ingropa-n gradina, in locuri mai la soare.
El se gandea ca viata departe ii zambeste
Cu luciul unui ban ce-l aduna orbeste.
Singur, fara nimeni, doar el si umbra lui,
Un pahar si-un scaun, si in perete-un cui,
In noaptea de Craciun, pe cand porni ninsoarea,
Trupul lui Buzatu isi rataci suflarea.
N-avea sa stie nime ce s-a-ntamplat si cum,
Caci din hogeagul casei mai rar sa iasa fum,

Ca-n geam n-avea lumina ori usa ca-i inchisa
Cu toate-acestea lumea-n sat era deprinsa.
Dar ca necheaza calul flamand si neadapat
Nedumerea vecinii cu vorbele prin sat.
Cand au intrat in casa, dand buzna in camara,
Pe pat statea intins un tr up de-alaltaseara.
S-a incheiat Buzatu cu bani la putrezie,
Batran plecat din lume faptura de hartie,
Si satul l-a-ngropat pe bani de-adunatura,
Desi averea lui umbla din gura-n gura.
Umbla ca o poveste ce n-a vazut-o nime,
Ci-o povesteau cu totii, punand si de la sine:
Un val de om si poate in curgerea grabita
Se varsa intr-o delta de nimeni amintita.