De era sa fie o noapte cu luna!
De era sa fie o noapte cu luna,
Fr umosul baiat al Mariei,
Indragostitul baiat,
Ca niciodata frumos in noaptea aceea
In pleoapele lungi aducea acasa sarutul iubitei,
Inchipuind-o mireasa in ochii lui negri,
El soptindu-si iubirea in straie de mire,
Palid la chip ca unica stea stralucind printre nori,
Si zambetul lui,
ca lucerna cu flori violete
De era sa fie o noapte cu luna,
Era sa se vada palaria lui verde in mana,
Par ul bogat, ce-ntindea peste fr unte
o suvita subtire,
Alba camasa, tivita la guler cu foi de artar,
Ingrijorata Maria,
Ascultand la fereastra pasii prin sat,
Suflarea tanara, indragostita suflare
a feciorului ei
Dar a fost sa fie o noapte cu nori!
Trei umbre,-ngradindu-i intoarcerea acasa,
Trei umbre intrat-au in dragostea lui,
Trei umbre sub steaua stralucind printre nori,
O singura stea care-a vazut
Cum umbra cea nalta, lovind c-un brat de taciune,
Lovind in suvita subtire pe fr unte,
Palaria cea verde-a cazut la pamant
O singura stea a vazut
Cum umbra cea lata,
Lovind iubirea in straie de mire,
S-a-ntunecat inchipuirea in ochii cei negri
Alba cununa a miresei,
Impodobirile albe de ceara,
Floarea cea de mireasa
O singura stea a vazut
Cum umbra cea rara, lovind c-un brat de taciune
In zambetul, ca lucerna-n flori violete,
In gandirea soptita cu straie de mire,
Frumosul baiat al Mariei,
Indragostitul baiat
A cazut la pamant
Alba camasa, tivita la guler cu foi de artar,
De era sa fie o noapte cu luna
Era sa se vada stropita cu sange,
Din foi de artar picurand
Indragostitele picuri,
El palid la chip, ca unica stea ce-l privea,
Si paraiasul cel ros,
Ce curgea spre iubita
O, cum de n-a auzit ingrijorata Marie?!
Trei umbre l-au dus,
Iar umbra cea nalta a-nfipt varful de coasa
Si-n paraiasul cel ros, ce curgea
spre iubita
Iar umbra cea lata a lovit fioros
Si-n pleoapele lungi, deschise la unica stea
Iar umbra cea rara a tipat ingrozita
O, cum de n-a auzit ingrijorata Marie?!
Trei umbre l-au dus,
Si-au mestecat pamantul cu moarte,
Palaria cea verde
In noapte-au gasit-o
Si-au pus-o cu el,
Si l-au dus
Dar unde?
Nici singura stea, stralucind printre nori,
Nici ea n-a vazut
A ador mit Maria in zori la fereastra,
Si a visat, ca niciodata frumos,
Nunta fecior ului ei,
Iar cand s-a trezit si-a chemat,
Tot ce spunea se prabusea in tacere.
Tacere in casa, tacere in sura,
Nimeni pe patul de scanduri,
Nimeni in podul cu fan,
Tot ce spunea se prabusea in tacere.
Tacere in sat, tacere in soarele cel ros,
Mai ros rasarit ca niciodata in sat
N-ai vazut? intreba.
N-am vazut! raspundea.
Si-atunci inima ei n-a gresit,
Intr-un tremur adanc, in alunecare
fierbinte,
Inima ei n-a gresit
O, nadejdea Mariei! Nadejdea mamei Maria!
In rugile ei si blestemele ei,
Si slujbele ei pe la toate bisericile
Cate-au primit-o!
O, nadejdea Mariei! Nadejdea mamei Maria!
Se prabusea in tacere,
Se golea in ochii pustii
De patr uzeci de zile,
O saptamana inainte,
A tinut animalele-n ograda flamande,
A scos din casa straiele fecior ului ei,
Cele de mire,
Si le-a plans oaia flamanda,
Mugetul vacii,
Latratul cainilor,
Nechezatul calului,
Covitaitul porcului,
Le-a plans Maria cu ochii uscati
Patruzeci de ani,
Cati i-a avut sa-i mai traiasca,
De ziua baiatului ei,
O saptamana-nainte,
Ea tinea-n ograda animalele flamande,
Scotea din casa straiele fecior ului ei,
Cele de mire
Sa le planga oaia flamanda,
Mugetul vacii,
Latratul cainilor,
Nechezatul calului,
Covitaitul porcului.
Mama Maria cu ochii uscati
Se prabusea apoi in tacere,
In r ugi si blesteme,
In slujbe platite,
Dar steaua cea singura,
Ce-a stralucit atunci printre nori,
Nu s-a mai aratat in ochii pustii
|
