O tristeta intarzie in mine cum zaboveste toamna pe camp, nici un sarut nu-mi trece prin suflet, nici o zapada n-a descins pe pamant.
Cantecul trist, cantecul cel mai trist vine cu clopotul din asfintit, il auzi in glasul sterp al vrabiilor si raspunde din umilinta talangilor.
E toata viata care doare asa,
zi cu zi pe intinderea stepelor,
intre arborii neajunsi la cer,
intre apele ce-si urmeaza albia,
intre turmele ce-si pasc soarta pe camp
si intre frunzele care se dau in vant.
|