Pe drumul cu boschete prafuite seara cadea ca o alta zi, - zarea chema turmele pustii cu stele limpezi si povestite.
Drumul tot mai alb in tot mai intuneric flori se uscau undeva, - n-ai uitat lumina pasilor in acel intuneric si tot ce tacand in noi a cantat
Si apoi luna, lacat pe tacerea zarii intre cer si campuri, farmec, incuiat; pe gandul din ochii de culoarea vremii pleoapele de aur cari s-au lasat!
|