Fata cu parul ca seceta,
cu dorul ca paiul,
cu inima ca luceafarul,
mi-amintesti satul din chenarul livezilor,
cumpana de lemn si jgheabul ei verde,
marginea padurilor cu iarba pitica
pe care zacea cartea necitita.
Fata a trestiilor si a talangilor,
in comoara codrului pasarea fluiera,
in trunchiuri ruinate plugareau cariile,
sanul tau strivise busuioc si minta,
gura ta radea,
risipea inele
de apa firul cantului,
ochii tai de planta infloreau de-un gand.
Fata cu trupul poleit de soare, toamna a fost tarzie, - vitele veneau poticnind si lenes si gemand, acasa. Cum sedeai pe piatra si taceai de lung aveai ochii celor cari adorm spre ziua, coadele de-ararna coplesau grumazul, gleznele plapande se-ngropau in praf.
|