Pe marginea marii de doliu, de-a lungul sterselor urme ale ratacirilor mele, de-a lungul gemetelor din vechi osandite sub stele, la Pontul Euxin izgonit cu pustiul si gandul
spumega monoton valul sub rocele sumbre, - prin muzicalul exil sorb lanced suspin de toamna. E poate soarta care astfel indeamna la incheieri zbuciumul unei umbre.
Sa te ascult, mare urnita din inceputuri,
ultimii pasi sa-i inchin treptelor goale,
sa ma adormi in jalea privirilor tale
de ursitoare, bocind pe un leagan de scuturi.
|