Tii minte: in tacerea din arhondaric focul si-nchidea pleoapele cate una -
A fost dupa o zi cu izvoare si brazi
cand portile s-au desferecat sunand
si aria dintre pridvoruri ne-a suras
cu sangele din muscate, cu peretele de zorele.
Seara s-a straduit si, in sfarsit, a descins prin soarele care se intetea a moarte, cand stupii au tacut si florile s-au inchis si muntele si-a tras pulpana din cer peste coama-i aspra de carbune.
In odaia de var, langa focul zdrobit,
suspinul tau talmaci clipa:
in curtea rotunda limpede vazduhul
si caderi triste: cantece din lemn,
si trecerea umbrelor smerite
catre incaperea cu facle in muguri albi descrescand.
Din drum, de departe, zurgalaii de vis
vantul, in ganduri, ni-i scutura:
o trasura tarzie care suia -
si a noastra care, in zori, pleca, draga, pleca.
|