| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Cules de vie de Agatha Bacovia Te-au vaduvit de rod culegatorii, Cad grei ciorchinii dulci sub prese, Si singele tau curge purpuriu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Corbul din Edgar Poe
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Iuliu Cezar Savescu
|
|||
| 1855 | |||
|
|
|||
| Sunase miezul noptii, pierdut in cugetare, Mai rasfoiam volume, uitate si bizare, Cand cineva la use batu usor, usor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svarlea contururi sumbre, Iar eu catam, zadarnic, in carti vreun ajutor. La chinurile mele, la vechiul meu amor La dansa, tot la dansa zbura a mea gandire, La palida Lenora, a carei stralucire In lume n-are seaman, si careia, in cer, Chiar ingerii, Lenora ii zic. Dar ce mister, Caci totul, chiar miscarea perdelei de matase, O strasnica teroare in nervii mei bagase, Si ca sa-mi tin curajul, in mine singur zic: "O fi vr'o cunostinta si altceva nimic!" Si fara-a pierde vreme, strigai: "Va cer iertare, "Aproape adormisem cand ati batut, Si-n stare n-am fost s-aud si ápoi bateati incet de tot!" Deschid, ma uit, dar nimeni, si sa patrund nu pot A noptii intunecime. Ce vis ciudat ma-nseala? Strigai incet: Lenora!" Ecoul, cu sfiala Repeta scumpul nume, si altceva nimic! Am reintrat in casa, dar far' a pierde vreme Acelasi sunet vine, din nou sa ma recheme. Bataia era clara. De asta data-mi zic: "S-aude la fereastra, acuma, deci, urmeaza "Sa luminam misterul ce-atat ma tortureaza, "Si sa vedem, nu-i vantul?." Deschid, un corb maret, Batand frumos din aripi, se napusti in casa, Si fara plecaciune, ca un baron se lasa Pe bustul divei Pallas, privindu-ma-ndraznet. In fata unui oaspe cu mutra de cucernic, Si negru ca ebenul, cercasem in zadar Sa stapanesc un zambet, apoi, cu glas puternic, Strigai: "Pe tarmii noptii ce nume printiar Ai tu?" El, la-ntrebare, raspunse: "Niciodata!" Raspunsul, pentru mine, era fara-nteles, Si cine-avu prilejul a intalni vreodata O pasare lugubra, si noaptea mai ales Cand este in putere, sa sada cocotata Pe bustul divei Pallas, s-o cheme "Niciodata!" Dar corbul numai doua cuvinte-avu de zis Si parca-ntregu-i suflet in ele si-a inchis! Atunci soptii: "Multi altii s-au dus de langa mine, "Din cei iubiti; ca maine si dansul va zbura. "Si dansul se va prinde in tristele ruine, "Ca stolul de iluzii ce-atat ma-nconjura!" Iar pasarea sinistra raspunse: "Niciodata!" Desigur, aste vorbe le-a invatat vreodata De la un om de soarta si ceruri prigonit, Un om fara iluzii si-atata de zdrobit Incat, vazandu-si viata de soarta blestemata, Nu mai putea sa spere in lume: "Niciodata!" Trasei, in a lui fata, un scaun si-ncercai Sa aflu ce-ntelege o pasare ciudata Si slaba, si stinghera, si trista, fara grai, Printr-un refren ce vecinic rasuna: "Niciodata!" Nu-i mai vorbii, caci ochii ca flacara-i ardeau Si cu sageti nestinse in suflet ma izbeau. Si ca sa-i aflu gandul, am stat in nemiscare Pe scaunul de plisa, albastru-violet, Pe care se rasfrange lumina-ncet incet, Lumina sepulcrala din lampa suspendata, Ce n-o va mai aprinde Lenora: "Niciodata!" Atunci oftai mai liber, parea ca prin vazduh Pluteste ca parfumul, al ingerilor duh; "Oh! Crud si mizerabil! - strigai atuncia - Domnul Din toata omenirea pe mine m-a ales? Oh! Bea, fara nesatiu, divinul Nephemes Si uita pe Lenora, pe scumpa raposata!" Iar corbul, grav si rece, raspunse: "Niciodata!" "Profete sau mai bine tu pasare-a pieirii, "Tu pasare sau demon, in numele iubirii, "Fiindca Satan te mana in casa-mi dezolata, "Raspunde-mi se mai afla balsamuri la Gadei?" Dar pasarea lugubra raspunse: "Niciodata!" "Tu pasare sau demon, profet, te jur pe zei, "Pe zeii-n care credem si eu si tu cu mine, "Oh, spune, al meu suflet asteapta de la tine. "Voi mai vedea in ceruri pe tanara curata, "Lenora?" Insa corbul raspunse: "Niciodata!" "Te du, racnii atuncea, si lasa-ma, te du "Acolo unde Pluton, azilul iti dadu. "Un fulg sa nu ramana din carnea-ti blestemata, "Sa-mi mai aduca-aminte minciuna ce mi-ai spus. "Ma lasa-n pustnicie, atata am de spus." Dar corbul si acuma raspunde: "Niciodata!" Si corbul, mut si rece, cu aripile grele, Pe bustul divei Pallas, deasupra usii mele, Incremenit ramase, iar ochii lui de foc Lucesc ca ai Satanei si al luminii joc, Pe scanduri ii rasfrange lumina blestemata, Ce nu se va mai sterge acum si "Niciodata!" |
|||
Pune poezia Corbul din Edgar Poe pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |