La Polul Nord, la Polul Sud, sub stele vesnic adormite,
in lung si-n larg, in sus si-n jos, se-ntind campii nemarginite,
Campii de gheata ce adorm pe asternutul marii ud,
Cu munti inalti, cu vai adanci, la Polul Nord, la Polul Sud.
Cand dintre muntii solitari ingalbeneste luna plina, Varsand pe albul dezolat o cadaverica lumina, Se vad iesind ai marii ursi, cu ochi de foc, cu pasii rari, Cand dintre vaile adanci, cand dintre muntii solitari.
Si dorm adanc, si dorm mereu nemarginirile polare, Iar din prapastiile-adanci se-aude-o stranie vibrare, Si ursii albi, induiosati, intr-un oftat adanc si greu, Se-ntind pe labe de sidef si dorm adanc, si dorm mereu.
|