Atat cat ochii pot cuprinde
In lung si-n larg peste ocean,
De mii de ori pe-atat se-ntinde
Pustiul alb saharian.
Langa ruina calcinata
A unui templu parasit,
Lingandu-si laba-nsangerata,
Ofteaza greu un leu ranit.
Dar, iata, luna se arata
Urcand al cerului calvar,
Pustia tace-nfiorata
Si numai leul solitar,
Neavand durerea cui sa-si spuna
Curgandu-i balele fierbinti,
Ridica laba catre luna,
Scrasnind strident din albii-i dinti
|