Eu nu cunosc acest cantec trist al vremii
Ce se izbește de gandul meu lucid
Ca un strigat de disperare atat de absurd si neomenesc.
Nu-l recunoaște mintea mea, nici inima,
E doar un amestec muzical fara rime si cuvinte.
Ceilalți, poate l-or canta
Pe strada sau in ascuns,
Dar sufletul meu nu se simte atat de nevrednic
Incat sa cante pe strada sau in ascuns
Disperarea altora, daca n-o simte si nu-i a mea.
Eu nu le simt lacrimile, si-o spun fara de vina,
Varsate amarnic sub cerul negru cu luna plina,
Nici nu incerc a le simții,
Eu nu cunosc ce pentru mine e doar uitare.
Nu caut sa aflu de-n gandul lor e vreun mister .
Nu! Eu cantecul lor nu-l știu, nici ințeleg -
Tristețea lor pentru mine nu are sens.
Ei - triștii - nu sunt dintre ai mei -
Si țin sa marturisesc
Ca-n al lor cantec nu pot si nici nu vreau
Sa ma gasesc.
|