In amiaza dintre maine si ieri,
n-are margini livada de de meri,
merii cu tulpinile opalescente
in neguri infipti, in siruri divergente.
Nimic intre ei decat amiaza
Si gandaci trandafirii care vaneaza.
Nimic, pana la nesfarsit, decat meri
In livada dintre maine si ieri,
Doar la distante de ani si ani,
Ecrane de cinema cu Stan si Bran.
Doar ca intre toti acesti meri la fel
Este unul livid, ca de otel,
Cu frunze incremenite etern,
Cu nume latinesc terminat in quern,
Ati ghicit, desigur, ori v-au spus parintii
Mai stiutori: e marul cunostintei.
Iata, sarpele-i incolacit pe-o craca
Intre Adam si Eva lui buimaca;
Stiti ce se va intampla mai departe:
Ea va face pacatul de moarte,
Il va lua de mana pe Adam
Si se vor plimba prin orase, pe macadam,
Milenii de piatra tulbure de jad.
Sarpele va sfredeli pamantul pana-n iad,
Heruvimii vor strajui din aurora-n chindie
Sa nu intre nimeni in livada pustie
Cu merii ei ordonati in siruri precise,
Fara adieri, fara cantareti, fara vise,
Cu, numai, marul acela muscat,
Putrezind etern pe pamant roscat.
|