Era o draperie dintr-o stofa creata
Inclestata de intuneric si gheata,
Cu turturi stravezii printre ciucuri,
Cu bagatele, crepitatii, ciurucuri,
Sticlute cu sirop si borcanase cu magiun
Ca pentru pomul de Craciun.
Iar noapte aceea, neinregistrata
In calendare, era bogata
In candelabre de ceara
Trandafirie, plutind pe afara
Atat de fara rost ca ti se facea mila
De coloratia lor infantila.
Le culegeai si le duceai la caldura,
Dar se topeau intr-o zvacnitura
Si luminau sfasietor
De trist in ultima clipa a lor.
In acea noapte, in sfarsit,
S-a miscat draperia, a scartait
Si a lasat sa iasa
O interminabila omida matasoasa
Purtand cate doua cosulete de iasca
La fiecare inel, grabita sa targuiasca.
Era, uitasem sa va amintesc,
O veghe de boiersc
In marile hale
Deschise pentru festivitati hibernale.
Iar omida noastra
Era vesela, era albastra,
Si cred ca n-a ispravit nici acum
Sa plece, toata, la drum.
|