Incalcit mai incepea dimineata ! Se parea
ca o parte dintre locuitorii orasului murea.
Strada plina de intersectii de roua
gemea de lume noua :
barbati, femei, copii
purtand galeti si tichii,
pareau turisti ori coloni
dintr-un neam manat de nevazuti centurioni.
Era o multime vesela si guraliva,
cu maini descarnate si straturi uscate de saliva
la rascrucile buzelor. Cu unghia coclita.
Trada o boala molipsitoare si cumplita.
intr-adevar, erau muribunzi acei insi
atat de voiosi, de preocupati, de invinsi.
Iar in capul strazii, asezati la o masa
mica, de brad, acoperita cu hartie lucioasa,
sedeau doi mari medici barbosi,
in halate scrobite, in galosi,
care le priveau in graba mainile si-apoi
ii trimiteau, fara exceptie, inapoi.
Iar cei care se intorceau erau atat de tristi,
furisandu-se prin multime ca niste baletisti,
ca nici nu-i vedeai cum plecau spre casele lor
de norodul acela zurbagiu si forfotitor.
Stia ca nu e nebun,
Se stia sanatos tun,
isi privi totusi mainile grasute,
palmele roz, unghile ca niste paralute.
Calm, zambitor, aproape distrat,
se apropie de medicii in halat
care, la vederea lui, tacura malc,
schimbara priviri cu talc,
isi dadura coate
de parca-ar fi fost in singuratate.
il cuprindeau unde de namol,
se facuse in juru-i un spatiu gol
si-o tacere de-ngropaciune :
operatia asta dura doua-trei minute bune.
Tocmai se-ntreba de ce sta lumea, de ce tace,
cand fu invitat sa se dezbrace.
Doctorii deschisera un sertar
si-i varara acolo hainele, ciorapii, batista cu chenar,
se-ntoarsera apoi cu spatele spre lume
si-l strigara pe nume.
Ocoli masa, dezbracat si temator,
si se aseza in fata comisiei, picior peste picior.
Vedea cum il privea multimea cu groaza
si i se parea ca viseaza.
Abia atunci vazu cum pe cerul saturat de nori
se oglindea cenusie, dar neta, si-i dadea fiori
imaginea lui, asa cum statea,
gol, picior peste picior, pe scaunul de musama.
Daca misca doar un pic din picior,
miscarea se repercuta ametitor
la mari inaltimi, sub cerul inchis,
provocand un tumult de nedescris.
Ramasese deci inlemnit,
cu ochii deschisi la nesfarsit,
isi impleti ficatul, inima, gandurile,
ordona sangelui sa-si stranga randurile,
patrunse-ntr-o durata matematica,
isi opri activitatea pancreatica.
Era o asteptare de tone grele
marginita de propria-i piele
palida, neteda, ca de onix.
Medicii il priveau fix,
cu atata intelegere
ca extremitatile incepura sa-i degere
cand ii fulgera de ce continuau sa taca :
intr-adevar, daca
ar fi rostit o soapta numai, in orice grai,
vocea lor s-ar fi amplificat in evantai,
s-ar fi revarsat pe cerul intunecos,
care si asa cobora tot mai jos,
ii vedea lacunele cenusii cum se casca,
mai departe nici nu-ndraznea sa gandeasca.
Pe buzele medicilor se ivira pete
diafane, aproape violete.
Stia ca orice intrebare a lor
ar fi declansat in el, hotarator, sonor,
raspunsul, raspunsul lui definitiv.
Tacea deci, invocand motiv dupa motiv.
Suia in el un plictis iritant,
isi amintea de nasturii studentilor lui Kant,
inca o clipa si ar fi vorbit,
ar fi vorbit primul in infinit,
ar fi spus orice, o litera, o vocala,
un "m" intors pe mantia palatala.
orice, un nemaiauzit blestem,
un sunet pe jumatate, un fonem,
si attxnci, chiar pe livida pata
de pe varful nasului sau, cazu, catifelata,
rece, greoaie,
o picatura de ploaie.
Tresari. Apoi inca una, inca o suta, o mie
de picaturi din intinderea pamantie
de sus. Fu un zambet general.
Ploaia se-ntetea. Era un vals, era un bal.
Cand se mai limpezira apele
indrazni sa-si miste pleoapele,
capul, mainile, se scula in picioare,
multimea fremata pana-n departare,
medicii se ridicara si ei,
barbati, copii, femei
il imbratisau si-ncepeau sa joace
ca niste dobitoace.
Se recunosteau, se sarutau, valsau cu totii,
isi schimbau batistele, fesurile, sabotii,
se ivira alvitari, vanzatori de cornete,
flasnetari cu stravechi melodii desuete
Devenea tot mai stearsa, mai asemanatoare cu mine,
imaginea lui din inaltime,
pana cand disparu de peste oras
in buclele unui nor urias.
Atunci, ajutat de cei doi medici,
mari amatori de mise si predici,
se sui pe masa acoperita cu hartie lucioasa
si-n aplauzele multimii care pleca acasa
executa cuprins de-un indemn etic
un dans complicat, un dans nou, un dans frenetic,
repetat pe strazi, in tramvaie, pe edificii.
Atunci intrara cu totii in case.
Ploaia incetase.
|