E o careta
Cat o casa, dar pe alta planeta.
E careta unor principese
Necunoscute, dar alese
De-un, urcat la spate, paj
De ceara. N-are atelaj,
N-are cai, e o ruina.
Dar inauntru e o lumina,
Iar afara: noapte cu diamante.
Inauntru: tapiserii cu vechi rozuri vivante,
Adica retractandu-se la orice atingere,
Devenind viori si incepand sa sangere
Fara rost, in niste recipienti lunguieti
Insirati langa pereti.
In careta,
Printre faldurile de plasma violeta,
E si rasetul tau copilaresc
Ascuns, ca sa nu te gasesc.
Eu, daca-mi dati voie, voi intra in careta luminata, asa,
Ca sa sorb din recipienti si sa strig
Sa-i dea drumul ca mi s-a facut frig
Si mi-e dor de peisajele generale,
Cu golfuri si tinuturi goale
Din cartea mea de geografie.
Si pe urma, ce-o fi sa fie.
|