Venea o seara moale ca mingiile ce ni-s
aduse din afara terenului de tenis.
Si chiar terenul insusi pareqa curbat in arc,
caramiziu si umed in spate de parc,
cind fu schimbata ultima minge.
Pieri si cel ce stringe
accesoriile-n tecile lor. Ii urma pilda
masiva jucatoare Clotilda.
Virindu-si racheta-n pinza portocalie.
ea era alba, impunatoare, si porni, usor sasie,
usor obosita, leganind un sac,
zimbitoare, cu pas lenes, spre terasa de linga lac.
Iat-o fredonind, asezata
la masa nichelata.
E libera, calma, iubeata,
coctail imens are-n fata,
iar pe scaunul de vizavi,
melancolic ca se duce gingasa zi,
in volte dulci, urmind plan maiastru,
executa contorsiuni lente un vircolac albastru.
Are de-a lungul trupului din paftale si inele
trei creste paralele
si ochi ovali, colosali, nauciti de reverii,
ca doua lune singerii.
Privesc trist la Clotilda care,
nepasatoare,
se face ca nu-l baga-n seama.
Desi, ma rog, parca tot naste un piuc de teama
albastrul vircolac consumator si banal,
in acest mic, dar daimos local
de noapte, de petrecere, de nebunii,
din nesfirsitul parc cu arbori fumurii.
Se tot lasa o-ntunecime de vata
cind, fara voie parca, dintr-o data,
masiva jucatoare intinde palma peste masa,
iar firava laba vesela si sticloasa,
albastra, a fiarei, intr-o clipita
se cuibareste acolo, fericita.
Si cum scinceste animalul de bucurie,
un virf ivind de limba purpurie.
Si ramin amindoi asa, ca si cum nici n-ar fi,
cu capetele-ntoarse la yolele sidefii
ce trec mirate-n miscare centripeta
pe apa tot mai violeta.
Se-aud de departe - rumba, tango,song -,
orchestre calme, numai alamuri si gong.
|