in amurg de vant, la tara. Unde nu am
mai dormit din
copilarie. instrainat, singur. Privesc de la
fereastra cu
gutui gustate de musculite la sfoara de atarnat
oale
din ograda: e nelinistita. O
neliniste a trecutului? Noaptea
cica oalele goale se umplu cu sufletele
raposatilor si
se plimba pana
se varsa: pe aici, pe
unde se ia masura umbrei de om de la temelia
casei
parintesti. Nu e
nici o noutate, o
oala o sa umplu si eu: la fantana
corbului. Cand
o fi. O sa umplu: o
oala plina varf, ce bine si
o sa ma vars in
garla
satului? in sat bat
clopotele: va
puteti concentra o clipa la asta?
Garla
se varsa in rau, in amurg de vant, pestii or
sa zboare din creanga in creanga. Raul
din vazduh se varsa in fluviu,
fluviul Si
marea, imaginatie a
sufletului meu. infrangand
forta
intunericului: un sunet de oale sparte numai, in
subconstient, difuz,
auzit de fiecare data cand ma urc
in pat, mascat si
ma sperii de toti cei ce-mi apar
deodata mascati, emotionati, toti ai mei, tata,
mama, bunicile, bunicii, strabunicii,
strabunicile, organisme
unicelulare aduse de vant, galbene si strecurate pe
geamul deschis.
|