Se flutura dorinta ca steagul ratacit de ploaie
Si stema se declara uitata pe batul de lemn;
Cuprinsa de pete murdare, se clatina pȃnza de foame
Si gura deschisa de buze fortate alearga
De sus pȃna sus, ȋn jos si haotic, icnind de ger.
Fosneste piciorul sub care-am calcat, parasita,
Dar doarme si stiu ca oprite, ȋn vis, bucatile cȃnta,
Cu ochii feriti de urme si pasi pe scara de cer.
Iar trupul se-nvȃrte pe discuri ciobite de resturi de somn,
Cum timpul ȋnvȃrte cu stele spoite de ceata
Un vis natural, pornit sa ma-ncȃnte ȋn lipsa de tine,
Cȃnd sparge prin vȃrf piciorul menit sa te-nchine.
Ramȃi sa te zbati, pierdut ȋntr-un somn minunat
Si pleaca fortat de cararea pe care pamȃntul alearga!
Noapte buna visezi, dimineata te tine uitat
Pe limba de cer sub care spargi umbra cu fata.
Un colt ȋmi va plȃnge si rȃsul de ȋnger tinteste
Cȃnd linistea mea, cȃnd forta din brate;
Pe gȃtul de lemn, dorinta se zbate cu aripi
Si limba de cer ȋnghite, ȋncercȃnd sa agate.
Ce stiu sa dorm, nu stiu sa spun sau sa vad,
Dar ceasul oprit ȋmi trezeste un ochi ȋmpietrit.
Cum noaptea esti tu, iar eu ziua gȃndesc,
Asa si nimicul e dar ȋngeresc.
Fii dulce ȋn vis, fii tu lȃnga mine,
Caci unul se duce, altul ȋntreaba ȋn vis de tine:
Fie un ȋnger, fie un drac care calca sub talpi
O urma din noi, un zȃmbet din tot ce ne tine.
Si iar vei dormi cu gȃtul lasat peste limba de cer,
Iar patura norii-nvelind, cum eu - tu pe mine;
Dar zorii vor sti ca ȋn urma te lasa sa vezi
Cum visele pot sa ȋnsele o sticla, ce sparta, ar fi una de fier. |