poemul vine dintr-o iarna
ca un copil fara putere
pe care-l tin, pe rand, in brate
parintii lui indurerati
e mut si rece ca o piatra
cum ii priveste in tacere
parca i-ar face sa-si dea seama
ca ei sunt, singuri, vinovati
metaforele vin si ele
ca dintr-o moarte prelungita
confesiuni ce par soptite
la tampla pietrei de mormant
de o femeie care umbla
plangand, cu mintea ratacita
neintelegand de unde vine
si ce rost are pe pamant
poemul vine dintr-o iarna
pe care, inca, n-am trait-o
dar o presimt, aducatoare
de mari nelinisti si tristeti
ca o poveste interzisa
pe care zeii mi-au ursit-o
spre a-mi stigmatiza si umbra
si-a-nlantui-o pe pereti |