A fost candva pamantul nostru straveziu ca apele de munte-n toate ale sale, in sine inganand izvodul clar si viu. S-a-ntunecat apoi, launtric, ca de-o jale, de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu. Aceasta-a fost cand o salbatica risipa de frumuseti prilej dadu intaia oara pacatului sa-si faca pe subt arbori cale?
Nu pot sa stiu ce-a fost prin vremi, odinioara, stiu doar ce vad: subt pasul tau, pe unde treci sau stai, pamantul inc-o data, pentr-o clipa, cu mortii sai zambind, se face straveziu. Ca-n ape fara prunduri, fabuloase, reci, arzand se vad minuni - prin lutul purpuriu.
|