Aprecieri critice Lucian Blaga

"Poezia erotica a lui Blaga are de la inceput un substrat intelectual, implica o conceptie, cateva idei mari, care o asaza in prelungirea lungii linii a platonismului si a poeziei romantice (in inteles tipologic). Nu e vorba de a-i cauta modelele, ci doar de a o situa, caci Blaga nu porneste de la modele, ci de la «experienta», de la propriile lui trairi. Originea ideii lui despre iubire se afla in ceea ce a simtit indragostitul din 1916-l7: mistuirea intr-o «imensa flacara», in «Marele Foc» si salvarea de «melancolie», gasirea unui sens al vietii, inceputul propriu-zis al existentei [.,.]*
(Ceorge Cana - Opera literara a lui Lucian Blaga, Bucuresti, Editura Minerva, 1976, p. 251)

"Sustinuta de o mare idee despre iubire, cantand femeia-zeita, poezia lui Blaga este in chip necesar grava, solemna, imnica. Mai exact, ea isi gaseste formula depasind pura expresie a uimirii descoperirii, exclamatia, dandu-i o respiratie mai larga si sublimand strigatul ce rasuna in mai toate Poemele luminii in fraze incantatorii, pe care le insoteste cu o gestica elocventa, retinuta, stilizata in sensul ritualicului. Formula aceasta nu e insa foarte stabila, caci seninatatea, bucuria calma pe care o presupune este la Blaga o stare precara, trecatoare, atinsa cu greu pe un fond sufletesc de nelinisti si spaime."
(George Gana, Opera literara a lui Lucian Blaga, Bucuresti, Editura Minerva, 1976, p. 261)

"Trairea disperata a deosebirii dintre eul uman si lume, ceea ce inseamna plasarea iri atmosfera existentialismului contemporan, in aorgicul holder-linian, in nihilism ca stare a spiritului european, toate aceste fenomene culturale au avut rezonante specifice si originale si in poezia lui Lucian Blaga. Supus unor tensiuni angoasante, imaginarul liric nu mai construieste in arhetipal si mitic, ci isi structureaza viziunile din izvoare si motive ontologice si antropologie culturala.
Poetul deruleaza scenarii ale erelor Terrei si ale evolutiei omului, cu bataie lunga in timp si spatiu, intr-o rotire a eonilor, alta decat cea biblica () Sunt proiectii poetice in care Omul este vazut doar sub steaua trupescului ca stare paradiziaca, ipostaza neinvadata de spirit si de framantarile sale inerente, de Elohim si de cautarile umane ale acestuia. Banuim aici si la Blaga o incercare de terapeutica prin poezie a scindarii sufletului modem. Poetul aduce mituri moderne laice, plasand omul in geologic, in vegetal si sub unica dominatie a simturilor. Unitatea armonioasa a acestora este sinonima cu fericirea, cu starea paradiziaca. Eul liric presimte acest trecut indepartat, ca o anamneza primara si biologica si nu decantata de gand, ca in filosofia lui Platon."
(Simion Mioc - "Pierderea si regasirea lui Elohim: Lucian Blaga", in Lecturi (ne)canonice, Editura Marineasa, Timisoara, p. 45)

"Analiza principalelor elemente ale universului imaginar a aratat ca de fapt intreaga poezie a lui Blaga poate fi pusa sub semnul unei «geografii mitologice». Ceea ce poetul numeste astfel are, evident, o semnificatie aparte in structura viziunii sale, intr-un moment precis al desfasurarii ei, dar perspectiva mitica nu inceteaza sa se impuna nici dupa acest moment, asa cum se manifestase si mai inainte. Daca «istoria» eului liric este marcata in esenta de nostalgia unui timp initial, al comuniunii cu absolutul cosmic, spatiul simbolic apare si el organizat in functie de raportarea la un «model» ideal."
(Ion Pop - Lucian Blaga. Universul liric, Editura Cartea
Romaneasca, Bucuresti, 1981, p. 276)

"Tacere, cuvant, cantec: iata deci o constelatie simbolica intre componentele careia se stabileste o permanenta si intima legatura in spatiul liric al lui Lucian Blaga. Ea corespunde, intr-o perfecta simetrie, dublei deschideri a eului poetic spre spatiul originar - nostalgie a «starii dumnezeiesti» a increatului ori nazuinta de a restaura, in lumea increatului, figura pura a «corolei de minuni» initiale. Subiectul uman, apasat de constiinta individuatiei, e reprezentat, analogic, in spatiul limbajului, prin cuvant: cuvant care desparte, cuvant-nume si lacrima, cuvant ca origine sau ecou al faptei vinovate pentru ca individualizeaza doar fragmente ale Totului, pentru ca marcheaza participarea la universala alienare. Dar si cuvant ce se neaga de doua ori - fie pentru a reface analogic mutenia starii embrionare (si atunci tacerea este izomorfa cu somnul care stinge gandul si «aventurile in cari vesnic recazi»), fie pentru a se depasi in cantecul anonim ori pentru a se lasa inlocuit de prezentele canlatoare ale lucrurilor (si atunci cuvantul se stinge in gura rostitorului care canta)."
(Ion Pop - "Mythos si logos", in Recapitulari, EDP,
Bucuresti, 1995, p. 197)

"Sensibilitatea poetica a lui Lucian Blaga este, daca se poate spune asa, de esenta metafizica, inrudita cu acele orientari poetice moderne ce cultiva emotiile intelectuale din poezia unor poeti ca Mallarme, Rilke, Valery, Ion Barbu, Saint-John Perse () La Blaga poezia este cautare de sensuri si talcuri noi. El insusi constata o tendinta dominanta a artei moderne, refugiul intr-o regiune mai abstracta, dar va adopta totusi o pozitie antiintelectualista care nu e nicidecum misticism, ci mai curand antime-canicism. in esenta, creatia sa poetica este sincrona cu cautarile artei moderne, o aventura lirica a cunoasterii ce incearca sa patrunda in zone liminare. ()
Spre deosebire de Eminescu, la care lumea nascuta din haosul originar avea consistenta si cosmicitatea artei apolinice grecesti, la Blaga intervine o inclinare dionisiaca ce face ca din agonia Nimicului sa se nasca o lume alcatuita nu doar din lumina, ci dimpotriva, din pacate, din doruri si patimi. in mod similar cu structura antinomica a universului, cu lumina si nepatrunsul acestuia, subiectul liric este si el sfasiat intre porniri contrarii - intre chemarea de traire imanenta, telurica pana la contopire cu organicul si dorul catre eternitate, catre transcendent. De fapt, in asta rezida insasi drama conditiei umane careia Blaga ii da o inegalabila expresie poetica, invaluita in aura misterului si inteleasa ca o aventura a cunoasterii si autorealizarii. in aceasta aventura care pune in joc o inepuizabila energetica sufleteasca, eroul liric ni se infatiseaza in cele mai diverse si contrastante ipostaze."
(Alexandru Tanase - Lucian Blaga - filosoful poet, poetul filosof, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, pp. 322-323)

"Exista totusi in intreaga creatie poetica blagiana un filon de continuitate, o matca unica de germinatie; este acea substanta filosofica ce face din poezia sa nu numai o manifestare spirituala de mare forta cognitiva in peisajul liricii romanesti, dar si o alta cale de intrare, simetrica si convergenta cu cea a filosofiei, in acel impresionant monument de gandire si simtire pe care l-a izvodit geniul sau bantuit - din copilarie si pana in pragul mortii - de nelinistile metafizice ale cunoasterii, de setea naprasnica de a patrunde cat mai adanc in tainele lumii."
(Alexandru Tanase - Lucian Blaga - filosoful poet, poetul filosof, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, p. 316)

"in simbolismul ei cel mai profund, care merge pana la structura mitica a metaforei, in poezia lui Blaga noaptea este mama zilei, a zilei care «iese» din intuneric, legatura intre noapte si zi facand-o, ca in dialectica spontana a miturilor arhaice ale naturii si vegetatiei, iubirea: «si tot ce-i nente-les / se schimba-n nentelesuri si mai mari / sub ochii mei - / caci eu iubesc /si flori si ochi si buze si morminte».
Aceste sensuri de adancime ale imaginarului sunt «miturile latente», pe care L. Blaga le considera ca impuls al «existentei creatoare», in toate modalitatile revelarii «misterului». Astfel poate fi pus sub simbolul «luminii de luna» modul de a gandi filosofic al lui L. Blaga insusi, de la lumina artei plecand, pe masura ce intunericul se va dovedi resortul alcatuirii launtrice atat al filosofiei, cat si al poeziei lui, dupa o tehnica a dinamizarii arhetipurilor, intr-o extindere semiotica a sensului in capacitatea de «imaginare» a lucrurilor prin substanta mitica a imaginii."
(Eugen Todoran - Lucian Blaga: mit, poezie, mit poetic, Editura Crai si Suflet - Cultura Nationala, Bucuresti, 1997, p.15). (B. O.)

Poeziile poetului Lucian Blaga