in noapte sori batrani
se-ntorc spre obarsia lor niciodata uitata.
Singuratatea mea rasuna
prin satul cu coperisele negre.
Daca ai fi cu mine ti-as spune:
uite, acesta e drumul
pe unde manam dobitoace sfinte cu biciul;
uite, acestia-s arinii
subt care smulgeam aripi din sange de paseri.
Mai traiesc si astazi - fantastice - morile cu rotile grele de muschiul verde al apei. Langa un veac trecut mai staruie casa unde mi-am facut intrarea in cantecul zilei. Ti-as arata plinicarul si sura pe-a carei stresina grea
imi aruncam marunti si albi dintii de lapte - samanta magica din care trebuiau sa creasca
cei noi. Ti-as arata poarta intunecata, unde puneam frunza mantuitoare de leustean sa apar de strigoi laptele si ugerul vacilor.
Pe-aci mi-am trecut trupul gol al copilariei prin flacara anilor. Pe-aci s-a furisat si vremea ce mi-a adus desavarsirile in rau.
Totul a fost un joc despletit
in lumina mare pe uliti.
Tot mai trist, tot mai trist
s-a intetit apoi indemnul intoarcerii.
Cand m-am trezit om si cuget implinit,
singuratatea mea rasuna inalta prin lume
Dobitoacele sfinte s-au dus subt pamant. Sangele de paseri e mut. - Vreau sa raman aici cantare pentru trecut peste odihna pietrelor.
|