Sta pe comoda caravela. De ani mai vechi e tot aci. Mi-o-nchipui dintr-o dat' marita. De-un timp e gata a pomi.
Emblema are o cetate tinuta-n brate de doi lei, un scut cu campul alb si rosu si-o cruce-alarurea de ei.
La prora poarta, dat in aur, prelung in aer, magic semn, cascata gura de balaur, furtuni sa-nfrunte, ea de lemn.
S-a ruginit incheietura in portul jalnic unde-a mas. Acuma, de plecare, carma e unsa si odgonul tras.
Cuprinse-n vant, sarat, amarnic, de sanatosul dor spre larg, ca niste sani de fata mare se umfla panzele-n catarg.
De pe Umanul asteptarii, batut de valuri monoton, pornim din visul trist spre altul - deschis ca un senin eon.
Un cer pe care nici o umbra nu cade iar ni s-a ivit. Un cer cum trebuie sa fie ne mai surade la sfarsit.
Traim ca sa cuprindem totul si sa ne pierdem intr-o zi. Un Dumnezeu adanc, albastru e marea-n care vom pieri.
|