in holda de grau ce se coace in vara,
subt basmul arborescent,
e cu neputinta a spune
pe ce cale viitorul s-apropie.
Dar vine-apasat, ca bataile inimii.
Pan-adineaori a fost incoruptibil distant.
S-apropie-acum, e aci, e prezent.
Alchimie e inca totul in lume.
Dupa pravila ei, pe-o nestiuta dimensiune
a locului, tu te ascunzi
in dosul pleoapelor mele,
devenind sufletul meu.
Si ceasul e-aci, infloreste si nu mai apune.
|