Pe ape manecand, ce le voia rotunde, Columb nu cunoscu nici piedeca, nici teama. Pe-un vant de-amurg, luat cu nara dreapta-n
seama, porni spre luna ce nu minte, peste unde.
O spaima doar il framanta adanc in visuri, sa nu-ntalneasca muntele din basm, magnetic, ce smulge cuie din corabii si bezmetic imprastie catarge, barne peste-abisuri.
Cand, dupa luni, Columb zari in joc delfinii si tarmul, zise: "Orisice ma-nfrunte, numai limanul care cuiele ca spinii
din carne smulge - sa nu fie! Sunt pe punte cu pieptu-n vant Corabia mi-e trup si
frunte - Fereste-ma de munte, Doamne, lasa-mi spinii!"
|