Tu esti in vara, eu sunt in vara. in vara
pornita catre sfarsit, pe muche-amandoi la cumpana
apelor. Cu gand ducaus - mangai parul pamantului. Ne-aplecam peste stanci, subt albastrul
neimplinit.
Priveste in jos! Priveste-ndelung, dar sa nu
vorbim. S-ar putea intampla sa ne tremure glasul. Din poarta-naltimei si pana-n vale imbatraneste, ah, cat de repede, apa. Si ceasul.
E mult inapoi? Atata e si de-acum inainte cu toate ca mult mai putin o sa para. Ne-ascundem - stins arzand - dupa
naluca de vara. Ne-nchidem inima dupa nespuse cuvinte.
Poteca de-acum coboara ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luam iarasi
drumul spre tarna si valea tradate-nmiit pentr-un cer chemator si necucerit.
|