Manzul

Salta manzul in joc, salta-n ocolul batut.
Ca puii de lebada - negru era. Ca ogorul.
In curand va fi alb cum e norul.
Sub pavaza Sfintei Miercuri nascut.

Spulbera colbul ograzii, si-arar
cand 1-adie aromele humei
si-aduce aminte de laptele-amar
ca frunza de salce, al mumei.

Din carte adulmeca lung spre nu stiu ce-nalte poieni.
Si iarasi spre vatra se-ndeamna, la jaruri.
Argintul din care-i voi bate potcoava
doarme inca in munti apuseni.

Cateodata, cu stranii nechezuri,
el se deprinde pe camp de mohor,
si-mi pregateste, vestindu-mi-l,
biruitorul, mult asteptatul, ultimul zbor.

In noaptea aceasta-i bolnav. Simte ca o durere
la spete, tainic, la locul
unde purced sa-i creasca aripile.
Zace in grajd, arde ca focal.

Luna, intrand pe fereastra, alaturi se culca pe paie.
E noaptea de boala a lumei, cand mugurii toti
plesnesc c-un mulcom tipat sub zare.
Totul e-n asteptare. Totul - albastra vapaie.

a1942i