De unde vine oboseala anului?
Din raul cu ape obosite de mori,
Din vantul cu duhul ostenit de flori,
Din suferinta-nvartita in inimi de-atatea ori!
Oboseala ce-n coapse o port ar putea sa fie totusi numai a mea. O simt in pas si in ochi, subt pleoape, cum dincol-o simt in cetini si-n ape.
Sau, poate, vrajit sunt de Greul-Pamantului. El, din strafund, ca un descantec, ce lesne poate sa toarne oricand geologicul plumb in suflet si-n glezne!
Vine-oboseala aceasta din faptul c-am indurat pustiirea fara de seaman a unui poem, in care suferintele omului gem, si care nici unul din zbuciume
nu mi-a-mpacat?
Ce oboseala in toate. In padurea de brad, printre ferigi, unde strabat si unde cad, ma patrund in fata muntelui nalt si a stancilor de oboseala, in straturi, a varstelor.
Cuprinsu-m-a oare, in miezu-i, un strop
urias si amar, ambra-lumina, rasina de chihlimbar, ce altadata-nchidea pentru totdeauna in sine, din zboruri rapusi, cu aripi intinse, fluturi,
albine?
|