| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Unei mandrute de Carare Petru Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Padureanca
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Lucian Blaga
|
|||
| [1960] | |||
|
|
|||
| Zile de toamna cadeau printre soapte. Cadeau la Paris, dezghiocandu-se ca niste castane rascoapte. imi amintesc prin ce aleluia de frunze, pe-un bulevard, ne plimbam impreuna, stiuti nimanuia. Ma aplecai sa ridic din troian o castana: "Curata, proaspata, stralucitoare, acoperita ca de-o suflare de pulbere alba si de racoare. Uite, asa esti si tu!" Legamant rostiram subt al stelelor crug? Sau poate ca timp n-avuram, nici loc, fagaduinti sa ne facem? Ne-am grabit doar sa-ntindem faclia foc sa dam, foc, etapelor pana la rug. Venisesi in metropola acelor lande numite-ale "Soarelui demult asfintit". Ce gand te-ndarjea pe drumuri alese la sorti? De tintele mele insumi nu-mi prea dau seama, ma nimeream pe acolo in treacat, prin vraja vietii. Ma aparam c-un suras de istorii trecute, de mari si tacute umbre de morti. Dupa maruntii tai umeri si osul gracil, dupa pasii jocului tau - s-ar fi spus ca de-o mie de ani cel putin semintia ta staruise prin partile locului. imi alinam suferind de junete. Privind la manile tale aruncam un cuvant: "Ah, da. Din Ile-de-France vin manile aceste, din zile cand peste case de barne canta, mai canta cocosul galic pe hornuri si creste." Subt taram pe Montmartre curand apoi intr-o noapte aflai ce curata salbaticie de plai ardea in dosul pleoapelor tale, cari in taverna si-n mine bateau ca fluturi de munte. Incunjurati eram in spatii obscure de-opaitele vii, de dansuri straine, de grele si calde melancolii hranite cu sunet de pampe. Unul in fata celuilalt stam. Prin hauri plutind, leganati ne simteam. Si-ai ras: "Sa nu ne-amagim! Obarsia ni-i alta. Din altfel de oameni ne tragem. Ai mei mai respira pe maguri. Comoara lor e-o prisaca, incinsa de soare, de boare, de toate noroacele negurii si-ale luminii in floare- O suta cincizeci de stupi numarai in zilele cand de pe-acolo plecai." Radeai: "Au stupii-adapost de nuiele. Cosnite date cu lut, clopote-n sir, frumos randuite, sa cante din faguri. Nu sus la munte, dar sus pe-un pripor e prisaca. S-aude, cand urci pe poteca, un vuiet de miere. De jos, tinut in prapastie, raul raspunde, cum firea-i ingaduie, cu murmure line, cu abateri salbatice. Un vis necrezut desfasoara pe-acolo peisajul, spranceni de dumbrava, varfuri batrane, coclauri si slava. La zece ani incepu pentru mine f>ovestea cu vifor de-albine. n fiece vara parintii-mi spuneau: Te duci la prisaca si stai cat vacanta va tine. Adeseori singura drumu-l bateam, munte si punte. Uratul cantandu-mi, la multe visam. Peste ochiuri de sipote imi descantam sa mai cresc, caci marunta eram ca frunza de afin. Marunta. Dar sarcina? Mare! Sa tin subt paza mea stupii. Eu, copila, sa-nfrunt jaful tare, oricand cu putinta, al ursilor! Dormeau uneori si parintii-n coliba. Dar ziua, cand ei se duceau pentru treburi la stana din maguri, ramaneam parasita adesea in cantec de greier si-n susur de ierburi. Nu! Temeri nu ma-ncercau. Ursul adulmeca inca din miezul padurii de-i om la prisaca. Sta deoparte arunci, la umbra, pandeste. N-ataca. Dar om eram eu? Un firicel de fetita! Atat. O suflare de om! Iar el - parosul atotstiutor, paduraticul zeu! Prinsei de la varstnici ca ursul de cani n-are teama. Dar de copii si de om - se fereste. De copii si de om? Dar de-o fata? De-o fata mare?! Caci vezi, anul zvacnind o data, de cateva ori si inca o data, fara de veste ma implinii. Astfel ziua veni ca sa-mi pun si atare-ntrebare." Povesteai si radeai. Radeai, povesteai: "Si-acum s-auzi intamplare! La maneca tul acestei toamne a fost, cand frunza de afin nu mai eram, ci chiar fata mare, precum ma zaresti cand prin gene privesti. intamplarile vin ca niste cuvinte-nvatate de rost. Astfel ursul, pe la namiezi, odata, totusi batu. Parintii, la munte, taiau pe la iezer otavile. Trimisera vorba de sus sa ma-ndrum dupa semne, sa ma duc degraba si eu, s-ajut la intors, caci fumul cadea a schimbare de vreme. M-am dus. De pe inaltul priporului cateva zile lipsii, fara griji, fara gand. In una din zile, pe la amiaza, ursul simti ca om nu era la prisaca. Cani doar, dezlegati, o haita. Arunci ursul ataca. Sfasiind canii, zdrobi harmalaia cat ai clipi. Ce jaf a-nceput si cat de ciudat! La miere si faguri se pare ca ursul nu s-a dedat, dar, pe rand, peste-o suta de cosniti in brate-a luat, aruncandu-le de pe pripor in rau, in valtorile verzi ca otrava. inchipuie-ti numai, subt soare de toamna, isprava, in murmur de joaca si-n ragete, fiara! Razbunatu-s-a ursul ca vara intreaga din preajma prisacii a fost alungat de-o fata? Au pentru miresmele, dulci de departe, ale fetei? Sau ursul, crunt prapad facand printre cosnite, faguri, albine, visa ca arunca de pe pripor in prapastia raului - fata? Prea bine n-as sti sa raspund la atatea-ntrebari de padure." Radeai, povesteai: "Pe la stani bacite vorbeau in grai din batrani: S-au aratat (spuneau) in zilele-acelea o rara si mare vedenie, cosnite multe de-albine pe rau plutind, faguri de aur si miere ducand catre vaile-amare." Asa te rosteai in taverna, fireasca in toate. Din hrube iesind impreuna prin frunze plouate-o luaram. Sangele viu, o, cum imi suna cu freamat de stupi la tample si-n vine! Pe lungul si larg si gol bulevard molatica toamna cu miros de foi amarui ne primea. in lumina de noapte ne-opriram: O, mica mea padureanca! Pe lunci elizee apoi ne plimbaram. Si ceasuri mirat te-am privit. Formata-mi pareai in cupa povestii si-a harului, precum ghinda de plai in degetarul stejarului. Te-am insotit cu inima stransa pana in pragul lacasului tau. in poarta - ne-am despartit. Ani, treizeci si doi sunt de-atunci! Si nimic nu mai stiu. Nu stiu ursita pe unde te-ascunde, nu stiu viata pe unde te poarta. In zori, pe la orele ei, amintirea pe lunci elizee se mai intoarce mulcom-duioasa si calda, dar apriga creste inchipuirea cand jarul se-arata prin nori de-asfintit! De ce n-am calcat peste prag in noaptea aceea? De ce inceputul avea sa fie-un sfarsit? La-ndeplinire sa-mi duc pofta de jaf - de ce m-am sfiit? In bezna de ce nu te-am tras dupa mine? De ce - nu - te-am - ridicat cuprinzandu-te strans pe la coapse ca pe-un clopot cu zumzet de-albine? De ce - nu - te-am - aruncat in apele visului-traiului in unda otravilor raiului? |
|||
Pune poezia Padureanca pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |