Ne odihnim in iarba, cu un rest de oboseala in noi, ca sufletul. Printre lacuri de munte stam si privim. Soarele a asfintit in argintul de vest.
Prin aerul de clestar
stancile, brazii, muntii, lucrurile toate,
chiar cele mai departate,
se contureaza mai clar.
Ce calm! Ce puritate! Daca am vedea cu lacurile, stelele s-ar apropia, intampinandu-ne la drumul-jumatate.
|