E inca in mine greul pietrelor dintre cari
m-am ridicat cand zi s-a facut.
Dragoste, imprumuta-mi tu usurinta
cu care norii albi umbla-n azur peste abisuri
si gratia fara fiinta a verdelui, frunzelor.
Sunt inca in mine greul pamantului si
deznadejdea lutoasa. In mine tanguitoarele nopti. Neguri mai staruie-n gand si talpile fara de voie mai prind radacini pe drumuri neprietenoase. Din trecut cateodata mai vine un vant. In ceasurile desprimavararii, dragoste, in ceasurile-acestea, ce singura tu le numeri, caci numai tu nu ai amintirea marilor intunecimi, fa sa uit cumplita povara a vazduhului negru ce-l port pe umeri si da-mi taria de-a suporta bucuria eliberarii.
|