Ne-om aminti candva tarziu de-aceasta intamplare simpla, de-aceasta banca unde stam tampla fierbinte langa tampla.
De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund, risipei se deda Florarul.
Polenul cade peste noi, in preajma galbene troiene alcatuieste-n aur fin. Pe umeri cade-ne si-n gene.
Ne cade-n gura cand vorbim, si-n ochi cand nu gasim cuvantul, Si nu stim ce pareri de rau ne tulbura, piezis, avantul.
Ne-om aminti candva tarziu de-aceasta intamplare simpla, de-aceasta banca unde stam tampla fierbinte langa tampla.
Visand, intrezarim prin doruri - latente-n pulberi aurii - paduri ce ar putea sa fie si niciodata nu vor fi.
|