Furtuna se vestea pe dealuri. Toata noaptea de luni spre marti la orizont s-a adunat. Muntii de nori, amenintandu-ne din partea de sud, straluminati de tunete au stat. De teama doua inimi se facura una. Si amandoi in asteptare-am tremurat.
Ne ocoli prapadul. Maraind, furtuna de noi, incet, si de pamant, s-a departat. De cate ori prin vai un trasnet mai lovea, nestiutor de bezne crinul alb pocnea, ca sa-nfloreasca. Iata cum cu flori de vis gradina zilei noastre mare s-a deschis.
|