C-o mare de indemnuri si de oarbe nazuinti
in mine
ma-nchin luminii voastre, stelelor,
si flacari de-adorare
imi ard in ochi, ca-n niste candele de jertfa.
Fiori ce vin din tara voastra imi saruta
cu buze reci de gheata trupul
si-nmarmurit va-ntreb:
spre care lumi va duceti si spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
ma simt azi cel mai singuratic suflet
si strabatut de-avant alerg, dar nu stiu - ¬unde.
Un singur gand mi-e raza si putere:
o, stelelor, nici voi n-aveti
in drumul vostru nici o tinta,
dar poate tocmai de aceea cuceriti nemarginirea!
|