Tagaduiri

Arbori cu crengi tamaduitor aplecate
fac scoarta in jurul unui launtric suspin.
Pe toate potecile zilei
cu suras tomnatic
se rastignesc singuri
Cristosi inalti pe cruci de arin.

Grele din inaltimi cad ciocarlii
ca lacrimi sunatoare ale dumnezeirei peste ogor.
Pe drumuri pornit
iscodesc semnele
intregului rotund departat:
pretutindeni e o tristete. E o negare. E un sfarsit.

Pe urmele mele coapte
moartea isi pune sarutul galben
si nici un cantec nu ma indeamna
sa fiu inca o data.
Fac un pas si soptesc spre miazanoapte:
Frate, traieste tu, daca vrei.
Mai fac un pas si soptesc spre miazazi:
Frate, traieste tu, daca vrei.
Din sangele meu nu mai e nimeni chemat
sa-si ia inceputul trairilor,
nu, nu mai e nimeni chemat.

Pe caile vremii se duc si vin
cu pas adanc ca de scoarta
albe fecioare si negre fecioare:
indemnuri ceresti
sa fim inca o data,
sa fim inca de-o mie de ori,
sa fim, sa fim!
Dar eu umblu langa ape cantatoare
si cu fata-ngropata in palme - ma apar:
eu nu! Amin.

Lucian Blaga