Iubito,-mbogateste-ti cantaretul, muta-mi cu mana ta in suflet lacul, si ce mai vezi, vapaia si inghetul, dumbrava, cerbii, trestia si veacul. Cum stam in fata toamnei, muti, sporeste-mi inima c-o ardere, c-un gand. Solar e talcul ce tu stii oricand atator lucruri sa-mprumuti.
O, lumea, daca nu-i o amagire,
ne este un senin vesmant.
Ca esti cuvant, ca esti pamant,
nu te dezbraci de ea nicicand.
O, lumea e albastra haina,
in care ne cuprindem, stransi in taina,
ca vara sangelui sa nu se piarda,
ca vraja basmului mereu sa arda.
|