Au pierit in bezna, cu uitarea, Ca n-am apucat nici sa-i meu numar. Buhna rea s-a asezat pe umar Si jalelnic tipa, asteptarea.
Fosnetul lor moale de matasa S-a topit de grele-nsingurari. Si pe-ntortocheatele carari Sufletul n-a nimerit acasa.
Vremea de mi-e martora, doar ea Mai pastreaza urma lor amara. Cati au ars cu cantecele-n para, Desfrunziti de mincinoasa stea!
l-am zidit fara ragaz in toate, Am iubit cu ei peste masura, Ori i-am destramat c-o-njuratura, Print de cer si zdreanta rupta-n coate.
Mester, nou, Manole peste vreme, Aripi i-am facut ca de sindrile. Dar lovit, cazut-am langa zile, Ca sa sanger aspru in poeme.
Parasit de ani, ca de iubite, Am ramas tanjind dupa o alta Limpede, cupola preainalta, Tinerete, fara de ispite.
Si increzator in vesnicie Eu astept ca dincolo de moarte, Dumnezeu cu anii noi sa scrie. Pentru scoala ingerilor, carte!
|