Vremii, poate-i semn; Inimii, popas; Anilor, indemn; Vietii mele, ceas.
Am zidit la ea ca-ntr-o cetate Zi de zi, sa-i creasca implinirea. Si de-ascult, aud in vers cum bate Inima, tanjind nemarginirea.
Zvonul ei coboara din furtuni Unde gem vietile trecute, Sa imprastie in gand minuni Si blesteme-n razvratiri durute.
E-un hrisov pe care-l scriu cu sange, Marturie dreapta pentru mane Ce-i daca visarea mi s-o frange? Graiu-mi darz prin dansa va ramane
Rod sa deie, ca in brazda, holda Iara vremea de i-o fi calus Sa tasneasca-n fila ei revolta Tuturor spre marele urcus.
Nu am scris-o din dorinti desarte, Si nici pentru glorie si aur; Dorul tarinilor de departe Mi-a fost, nevazut, pe frunte laur.
Si slujindu-i versul, ca altarul, In odajdii de nadejdi si dor, I-am sorbit plinirile si harul Cum ar soarbe ploaia, un ogor.
Ravna ei din ceasuri de revolta Nu-i decat ecou din vechiul val Ce-l intarta steaua-mi de pe bolta: Steaua nacajitului Ardeal!
|