Generalul acela, vazand ca razboiul
e pe sfarsite, se hotari sa-si invete
calul sa rada; "e nebun - ziceau
ostasii lui, pandind pe la colturi -
el care n-a privit niciodata caii
in ochi ca sa vada cat sunt de tristi";
"el nu i-a privit nici pe oameni in
ochi", observa cineva; "ce sa afle
in ochii lor?" intra in vorba mititelul
de la gamele; "cat sunt de singuri",
raspunse, pe ganduri, lunganul; "cat sunt de
oameni", rosti filozofic, umanistul
diviziei; "cat sunt de ", intra
in vorba poetul, dar se opri si nimeni
nu-si dadu seama ca totul nu fusese
decat o voce a lor din launtru, ca
acei care trebuiau sa vorbeasca, tocmai
murisera la un atac, cu o zi inainte
|